De ce Indaco Systems?
Dezvoltăm de peste de 25 de ani aplicaţii software pentru documentare legislativă. Indaco Lege reprezintă un reper important pentru profesioniştii care activează în domeniul juridic.
Dezvoltăm de peste de 25 de ani aplicaţii software pentru documentare legislativă. Indaco Lege reprezintă un reper important pentru profesioniştii care activează în domeniul juridic.
Sprijinim business-uri de succes prin soluţii software personalizate, la cele mai înalte nivele tehnologice IT&C
Peste 100.000 de utilizatori ai soluţiilor legislative şi corporate Indaco
„Indaco Systems este nu doar promotorul sistematizării legislaţiei României în format electronic, ci şi furnizorul celei mai accesate informaţii juridice, sociale, financiare şi economice, oferind cititorilor informaţia care acoperă spectrul nevoilor directe de informare privind drepturile şi obligaţiile legale. Sunt onorată să mă număr printe consultanţii dvs. şi vă doresc să sărbătoriţi multe decade şi de acum înainte, la acelaşi nivel calitativ!”
Denisa Pătraşcu, consultant în domeniul social şi mediator autorizat
„Recomand Indaco Systems tuturor celor care au tangenţă cu sfera legislativă, profesionalismul şi implicarea activă de care au dat dovadă specialiştii companiei, de-a lungul anilor, fiind motivele pentru care aceasta rămâne un lider pe piaţa de profil. Iar profesionalismul nu este aici o gratuitate, Indaco meritându-şi pe deplin aprecierea din partea unui colaborator şi client satisfăcut”.
Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii
"Lege5 este cel mai profesionist şi complet program legislativ din toate cele pe care le-am folosit până în prezent în activitatea mea juridică!
Pe lângă textul de lege actualizat, atat din legislaţia romanească, dar si din cea a Uniunii Europene, de un real folos este şi practica judecatorească recentă care insoţeşte aproape fiecare text dintr-un act normativ; nu pot să nu amintesc şi modelele de cereri, contracte, plângeri etc. care mă ajută foarte mult în activitatea mea practică; de asemenea, de un real folos sunt şi variantele consolidate ale actelor normative, fişa actelor normative, comentariile experţilor etc. Recomand tuturor celor care au nevoie de informaţie legislativă actuală şi completă să apeleze la acest program legislativ şi la echipa Indaco Systems!"
Mădălina Moceanu, avocat în Baroul Bucureşti
"Am găsit in Indaco Lege5 un program cu o interfață prietenoasă, gândit în așa fel încât să îi ofere utilizatorului ceea ce își dorește, cât dorește. Dacă e interesat în decizii relevante de instanță, acestea pot fi accesate printr-un click, pe marginea alineatului respectiv. Dacă nu este interesat în acel moment, accesează doar esențialul, adică textul legal. La fel, dacă dorește comentarii le poate accesa, iar dacă nu - nu îl încurcă.
Partea de texte legale comparate mi se pare un ajutor substanțial, la fel ca și istoricul actului, care ajută să cunoști forma textului legal la un anumit moment din trecut sau chiar din viitor în cazul actelor normative care vor intra în vigoare la o anumită dată."
Horaţiu Sasu, consultant în afaceri